Din cartea Magica

Capitolul 1. Prima manifestare.*

Carmen și Ari s-au cunoscut în liceu, în prima zi de școală, când toți elevii noi erau adunați în sala de festivități pentru a-și întâlni colegii de clasă.

Carmen, o fată cu părul lung și negru, ochi expresivi și un zâmbet fermecător, atrăgea imediat atenția cu inteligența și personalitatea sa carismatică. Era deschisă, prietenoasă și avea o reputație de elevă exemplară. Ari, pe de altă parte, era un băiat cu un aer misterios și un farmec aparte. Avea părul negru, puțin dezordonat, ochi expresivi și un aer boem care îl făcea să pară diferit de ceilalți colegi.

De la o vârstă fragedă, Ari manifestase o pasiune pentru magie și iluzionism. Îi plăcea să își impresioneze prietenii cu trucuri și să creeze iluzii care păreau magice. Primele lor întâlniri au avut loc în timpul orelor de școală, în special în pauzele dintre lecții. Carmen era atrasă de carisma și originalitatea lui Ari, iar el era intrigat de inteligența și curiozitatea ei. Se opreau adesea pentru a discuta despre subiecte variate, de la cărți și filme la filosofie și artă.

Ari îi arăta lui Carmen câteva dintre trucurile sale de magie, iar ea era uluită de abilitățile lui de a crea iluzii. Pe măsură ce timpul trecea, Carmen și Ari deveneau prieteni apropiați. Se întâlneau în afara școlii pentru a discuta și pentru a explora împrejurimile orașului lor. Ari îi arăta locuri interesante și o lume mai profundă a magiei și iluzionismului.

În acel moment, niciunul dintre ei nu și-ar fi imaginat că acest prietenat de liceu avea să se transforme într-o călătorie complexă și misterioasă în viața lor. Întâlnirea lor în liceu a fost punctul de plecare pentru o relație profundă și pentru aventurile ulterioare pe care le-au trăit împreună. S-au completat reciproc, iar pasiunile și interesele lor comune i-au adus mai aproape unul de celălalt, punând bazele unei conexiuni puternice care avea să dureze de-a lungul anilor.

Întâlnirea lor a avut loc în clasa a zecea, când au fost repartizați în aceeași clasă. Carmen l-a observat pe Ari în prima zi de școală, când acesta a atras atenția întregii clase cu un truc de magie impresionant. Cu o simplă mișcare de mână, Ari a făcut să dispară o monedă și să reapară în spatele urechii unui coleg. Gestul lui misterios și zâmbetul său enigmatic au stârnit curiozitatea lui Carmen. Pe măsură ce anii de liceu au trecut, Carmen și Ari și-au petrecut multe ore împreună. Au avut parte de reușite și eșecuri, dar întotdeauna s-au susținut reciproc în pasiunea lor comună.

Pe măsură ce timpul a trecut, relația lor a evoluat și emoțiile s-au adâncit. Carmen și Ari nu au fost doar colegi, ci și confidenți. S-au sprijinit unul pe altul în momentele dificile și au împărțit râsul și bucuriile în cele mai frumoase clipe. Apropierea lor emoțională a devenit tot mai evidentă pentru ambii.

Timpula trecut, iar cei doi au absolvit clasa a-12-a. Nostalgia despartirii, promisiunile ca nu vor uita unul de celalalt. Intr-o plimbare, inainte sa isi ia ramas bun, pentru ca admitera la Facultate le despartea drumul, cei doi au trait o experienta unica, care avea sa le schimbe destinul pentru totdeauna. De aici intamplarile aveau sa capete proportii galactice.

— Această linie, spuse Carmen, este examenul tău de bac. Să vedem dacă chiar ai sărit așa cum zic colegii și cum toată comisia șoptea pe la cancelarie, dacă ai sărit 8,99 metri, cât se spune la proba de la bac. Aristotel rădea entuziasmat amintindu-și de eveniment cu multă satisfacție. Nu era el bun la mateamatica, dar măcar excelase la probele sportive și la șah.

— Ei bine, accept provocare, spuse el și se pregăti de probă. Dar de data asta voi face o săritură cu elan iar tu va trebui să măsori distanța. Să nu mă scapi din priviri! se asigură el ca un iluzionist care iți arată cărțile pe față. Ai grijă că vântul bate din spate, glumi Ari și se porni câțiva pași în spate pentru a își lua elan. Sări un pas urmat de altul și altul și altul din ce în ce mai mare până la linia trasată de Carmen când dintr-o dată întinse mâinile cu detenta desupra capului ca un vultur, împinse în jos cu palmele ca și cum ar fi avut o putere cu care sfida forță gravitațională si care îl ridică două palme deasupra pământului. Totul s-a petrecut ca în relulare, după cum avea să îmi povestească Carmen.

Căci elanul cu care pornise se estompa într-o gravitație ciudată si gelationasa ca un film in reluare. Nu, nu era imaginația ei sau efectul alcoolului, deși ar putea fi invocat cu succes, căci dovadă stau camerele de luat vederi din piață Domnului. Dar chiar și așa, când a apărut clipul pe You-Tube, nimeni nu a dat importanță acestui eveniment. Este dovedit de cercetătorii britanici, cu cât un lucru e mai adevărat, cu atât e mai greu de crezut. Mai ales în epoca în care se truncheaza imagini și clipuri atât de ușor, în epoca dezinformării, a propagandei și a fakenews-ului. Dar cel puțin decorul și data imprimată pe video pot confirma inalnirea. Da, în acel moment, Ari începu să leviteze și să sară peste linia trasată de Carmen ca și cum ar fi sfidat legile gravitației. Mâinile erau ușor întinse, orientate înspre pământ. Părea mai mult un efor mental, de echilibru interior prin care a fost posibil saltul. Nici nu se înalta, nici nu cobora mai jos de două palme deasupra pământului. Tocmai asta face povestea mea atât de controversată. Dacă avea putere în mâini, sau controla totul cu puterea minții, de ce nu și-ar fi folosit această putere, nu știu, în scopuri nobile? De exemplu să salveze Lumea. Să apară în mijlocul războaielor sau la Tv, și să spună că suntem mai mult decât endorfine, reacții chimice și determinism biologic.

Capitolul 2. Puterea Nebuniei

După acea săritură uluitoare, Aristotel reveni pe pământ cu aceeași ușurință cu care pășise pe linie. Carmen era uluită, iar privirile celor din jur, care asistaseră la acest spectacol neobișnuit, erau o combinație de uimire și neîncredere.

— Ce a fost asta, Ari? întrebă Carmen, privindu-l cu ochii larg deschiși.

— Nu pot să-ți explic, Carmen. Nici eu nu știu ce s-a întâmplat. Simțeam o energie ciudată în mine, o dorință puternică de a sări cât mai departe, și apoi… pur și simplu am sărit.

Carmen îl studie pe Ari cu o privire scrutatoare. Era evident că nu era vorba de un truc sau de o iluzie. Ari nu purta echipament de zbor sau alte dispozitive care să-l ajute să efectueze acea săritură incredibilă. Era doar el, elanul și gravitația care părea să fie suspendată pentru o clipă.

Evenimentul s-a viralizat rapid pe internet, iar comentariile și speculațiile nu se lăsau așteptate. Unii oameni susțineau că Ari avea puteri supranaturale, că era un mutant, sau chiar un extraterestru. Alții credeau că totul era o înscenare elaborate, o farsă pusă la cale de cei doi prieteni pentru a atrage atenția asupra lor.

Dar pentru Ari și Carmen, adevărul era mai confuz decât oricând. Nu puteau explica cum sau de ce se întâmplase acel fenomen ciudat. În următoarele zile, au încercat să reproducă săritura, dar fără succes. Ari nu mai putea să leviteze și sări peste linia trasată de Carmen.

În timp ce presa și publicul se împărțeau între cei care credeau în miracol și cei care credeau într-o înșelătorie, Ari și Carmen au hotărât să descopere adevărul din spatele acestui fenomen inexplicabil. Au început să caute răspunsuri în cărți de știință, în mituri și legende, și chiar au încercat să găsească alte persoane care ar fi avut experiențe similare.

În ciuda scepticismului și a presiunii mediului online, ei nu aveau de gând să renunțe la căutarea adevărului. În ciuda incertitudinii și a îndoielilor, aventura lor avea să continue, iar misterele din jurul lui Ari aveau să fie dezvăluite în timp. Așa a început călătoria lor în lumea necunoscutului, o călătorie plină de surprize și pericole, dar și de descoperiri care aveau să le schimbe viețile pentru totdeauna.

Ari și Carmen au căzut pradă unei obsesii pentru a descoperi adevărul din spatele acelei sărituri ciudate. În următoarele săptămâni, au căutat cu disperare indicii și informații care să le ajute să înțeleagă fenomenul. Au vizitat biblioteci, au făcut experimente și au discutat cu oameni de știință și experți în domeniul fizicii.

Dar cu cât cercetau mai mult, cu atât devenea mai evident că ceea ce li s-a întâmplat lui Ari nu se încadra în limitele științei cunoscute. Nimeni nu putea oferi o explicație satisfăcătoare pentru modul în care el părea să sfideze gravitația. În ciuda tuturor eforturilor, nu au putut reproduce nici măcar o parte din acea săritură extraordinară.

Pe măsură ce cercetările lor nu dădeau rezultate, Ari și Carmen au devenit tot mai izolați de ceilalți. Prietenii lor începeau să îi privească cu scepticism și își pierdeau interesul pentru povestea lor. Presiunea de a dezvălui adevărul devenea din ce în ce mai mare.

Într-o zi, în timp ce se aflau într-un laborator de cercetare, Ari a simțit din nou acea energie ciudată în el. Era ca și cum întregul său corp ar fi fost străbătut de un curent electric. Carmen, care îl privea cu atenție, a observat cum Ari își concentra toată atenția asupra senzației.

— Ari, ce se întâmplă? întrebă ea cu îngrijorare.

Fără să răspundă, Ari începu să se ridice în aer, la fel ca în ziua săriturii incredibile. Cu mâinile întinse în fața lui, el pluti în aer timp de câteva secunde, apoi ateriză ușor pe pământ.

— A fost din nou, Carmen! Am simțit-o. Am reușit să o controlez pentru o clipă. Dar nu știu cum am făcut asta!

Carmen era uluită. Era clar că fenomenul nu era o întâmplare unică, ci ceva ce putea fi repetat. Cu toate acestea, rămânea o întrebare crucială: ce era acea energie și cum putea fi controlată?

În săptămânile și lunile care au urmat, Ari și Carmen au continuat să exploreze puterea lor inexplicabilă. Au învățat să o controleze tot mai bine și au descoperit că, atunci când o foloseau împreună, puteau să facă lucruri uimitoare.

Dar cu putere venea și responsabilitate. Întrebarea esențială rămânea: pentru ce scopuri aveau să folosească această putere? Aveau să o țină secretă sau aveau să o dezvăluie lumii? Și ce consecințe avea să aibă această alegere?

Pentru Ari și Carmen, aventura lor nu făcea decât să înceapă, iar misterele și provocările cu care se confruntau aveau să le pună la încercare loialitatea, prietenia și propriile lor limite. Dar ei aveau să continue să caute răspunsuri, hotărâți să afle adevărul din spatele acelei puteri nebunești care le schimbase viețile pentru totdeauna.

Capitolul 3. Cutia Misterioasa

După săritura uluitoare pe care Ari o experimentase pentru a doua oară, el și Carmen se simțeau tot mai intrigati și mai hotărâți să descopere secretul puterii lor inexplicabile. Cu toate acestea, nu aveau nici cea mai mică idee de unde provenea acea energie sau cum o puteau controla mai bine.

Într-o zi, în timp ce Ari căuta prin sertarul vechi și prăfuit din dormitorul său după niște hârtii, a dat peste o cutie de metal pictată cu gâște, un râu, zidurile unei cetăți vechi, plopi și stuf. Era o cutie mică și veche, iar când Ari a deschis-o, a găsit în interior niște bomboane de ciocolată înfășurate în hârtie argintie.

— Carmen, uite ce am găsit! exclamă Ari. O cutie veche cu bomboane de ciocolată.

Carmen se apropie de el și privi cu interes cutia și bomboanele.

— De unde o ai? întrebă ea.

Ari își aminti brusc de noaptea când un călugăr misterios îi dăduse cutia cu bomboane pe dealul Mitropoliei din București. Îl văzuse pe călugărul îmbrăcat într-o roba verde în timp ce se plimba în tăcere pe aleile din apropierea bisericii.

— Am primit-o de la un călugăr într-o noapte, cu mult timp în urmă, pe dealul Mitropoliei, spuse Ari. Am uitat complet de ea.

Carmen se uită la el cu ochii mari.

— Un călugăr? Și ce ți-a spus când ți-a dat cutia asta?

Ari își aminti cu greu detaliile întâlnirii. Călugărul nu spusese prea multe. El îi oferise simplu cutia și i-a spus să aibă grijă de ea.

— Nu mi-a spus prea multe, doar să aibă grijă de cutie. Am crezut că era doar un dar obișnuit de la un străin ciudat.

Carmen începu să deschidă bomboanele de ciocolată și găsi o notiță mică în interior.

— Uite, Ari, aici e o notiță, spuse ea.

Carmen citi cu atenție:

“Cutia aceasta conține puterea pe care o cauți. Ea a fost încredințată nouă pentru a o păstra și proteja. Acum este timpul să o folosiți cu înțelepciune.”

Ari și Carmen se uitau unul la celălalt, uluiți. Era clar că cutia și bomboanele de ciocolată aveau o legătură cu puterea lor inexplicabilă. Dar cum puteau să o folosească cu înțelepciune și să descopere adevărul din spatele acestei daruri enigmatice?

Hotărâți să afle mai multe, cei doi prieteni au început să caute indicii despre originea și scopul cutiei misterioase. Au început să studieze simbolurile pictate pe ea, au încercat să afle mai multe despre călugărul cu roba verde și au încercat să dezlege enigma acestui dar aparent divin.

În timp ce căutările lor i-au condus pe Ari și Carmen într-o lume plină de mister și pericol, aceștia nu aveau de gând să renunțe. Cutia misterioasă și puterea ei aveau să devină centrul aventurii lor, iar adevărul din spatele acestei enigme avea să schimbe tot ce credeau ei că știau despre lumea lor și despre ei înșiși.

Capitolul 4: Călătoria spre Florența

Ari și Carmen s-au aplecat cu atenție asupra cutiei pictate cu simboluri misterioase. În timp ce studiau îndeaproape fiecare detaliu, au observat că exista un simbol care se repeta în mod constant pe toate părțile cutiei — o rună străveche, complet necunoscută pentru ei. Această rună era simetrică și complexă, ca și cum ar fi purtat o semnificație profundă.

Cei doi prieteni au decis să facă mai multe cercetări asupra acestei rune. Au descoperit că aceasta era asociată cu mistere și legende vechi, dar informațiile erau limitate și neclare. Cu toate acestea, runa părea să aibă o putere și o semnificație aparte, ceea ce le-a stârnit curiozitatea și determinarea de a afla mai multe.

În timp ce Ari și Carmen continuau să studieze simbolurile și să caute informații despre rună, au făcut o descoperire surprinzătoare. Cu ajutorul unui profesor de limbă și cultură latină, au reușit să descifreze câteva cuvinte pe cutie care indicau proveniența ei.

Se pare că cutia și bomboanele de ciocolată proveneau de la un vechi negustor din Florența, Italia. Negustorul trăise cu mult timp în urmă și avusese un mic atelier pe celebrul pod Ponte Vecchio. Informațiile erau încă neclare, dar Ari și Carmen se simțeau din ce în ce mai atrași de acest mister și hotărâți să afle mai multe.

Fără să mai stea pe gânduri, cei doi au luat o decizie radicală. Au cumpărat bilete de avion către Florența și s-au pregătit să plece într-o călătorie plină de incertitudini și aventuri. Nu numai că voiau să afle mai multe despre originea cutiei și a puterii ei, dar avea o altă preocupare serioasă: stocul de bomboane de ciocolată se micșora alarmant, iar această putere ciudată părea să depindă de ele.

Astfel, Ari și Carmen au pus în mișcare planurile lor pentru călătoria în Italia, unde se așteptau să găsească răspunsuri la întrebările care îi obsedau și să dezlege misterul cutiei și al puterii ei enigmatice. Dar nu aveau nicio idee că aventura lor îi va duce pe căi neașteptate și că vor trebui să se confrunte cu pericole și secrete mult mai profunde decât și-ar fi putut imagina vreodată.

Capitolul 4.1: Călătorind cu Autostopul După o serie de întâmplări nefericite în aeroportul din București, Ari și Carmen au pierdut avionul către Florența. Cu puținii bani pe care îi aveau, au hotărât să încerce să călătorească din oraș în oraș cu autostopul. Erau determinați să ajungă în Italia și să afle mai multe despre misterioasa cutie și puterea ei. În timpul călătoriei lor lungi și plină de incertitudini, au întâlnit o serie de personaje neobișnuite pe drum. Unul dintre acești oameni era Nicolae, un bătrân cu părul alb și ochii blânzi, care trăia pe străzi și se baza pe mila oamenilor pentru a supraviețui. Nicolae era un vagabond în căutarea unor locuri mai generoase din care să poată să cerșească. Când a aflat de povestea lui Ari și Carmen și de puterea lor ciudată, Nicolae a văzut o oportunitate de a face mai mulți bani și i-a propus să facă primul lor truc în Budapesta. Pe lângă Nicolae, Ari și Carmen au avut parte de o altă întâlnire neașteptată. Maximus Alexandros, un vechi prieten din facultate care studia filosofia și scrierile sanscrite, s-a alăturat călătoriei lor în timpul opririi lor în Budapesta. Maximus era un om înțelept și curios, mereu în căutare de înțelepciune și cunoaștere, și a fost intrigat de povestea lor. — Ari, Carmen, am auzit despre aventura voastră ciudată și nu am putut să stau departe de această călătorie misterioasă, spuse Maximus. Cunoșterea și înțelepciunea se găsesc în cele mai neașteptate locuri, iar eu cred că răspunsurile la întrebările voastre se pot ascunde în tainele lumii. În Budapesta, sub îndrumarea lui Nicolae, Ari a făcut primul lor truc în fața unei mulțimi uluite. Cu ajutorul puterii inexplicabile, el a levitat în aer pentru câteva momente, lăsându-i pe spectatori fără cuvinte. O cutie de donații a fost pusă în fața lor, și oamenii au început să doneze generos, impresionați de performanță. Aceasta a fost prima experiență în care Ari și Carmen au folosit puterea lor în scopuri publice, și au descoperit că exista mult mai multe întrebări decât răspunsuri. Cu Maximus la bord și Nicolae alături de ei pentru a-i ghida în lumea necunoscută a străzilor, aventura lor se transforma într-o călătorie pe calea unor descoperiri și aventuri mai profunde decât și-ar fi putut imagina vreodată.

Capitolul 4.2: În Custodie la Poliție Arestarea lui Ari, Carmen și cei doi noștri prieteni, Nicolae și Maximus, a fost un moment de cumpănă în călătoria lor. Poliția din Budapesta i-a luat sub custodie și i-a acuzat de înșelăciune, susținând că actul lor de levitație a fost doar o înscenare pentru a obține bani de la trecători. Ari, Carmen și ceilalți au fost reținuți la secția de poliție pentru 24 de ore, unde au fost interogați în mod repetat. Poliția era hotărâtă să afle dacă exista vreo înșelăciune în ceea ce făcuseră. Au pus sub semnul întrebării povestea lor și au devenit tot mai sceptici în legătură cu puterea inexplicabilă pe care o pretindeau cei patru că o dețin. În timpul interogatoriilor, Ari a încercat să dovedească că nu era nicio înșelăciune. A explicat cum puterea lui era reală și că aceasta se lega de bomboanele de ciocolată din cutie. Poliția, însă, a fost sceptică și a confiscat cutia și bomboanele ca probe. Cu toate acestea, Ari a cerut să i se permită să arate că puterea sa nu era legată de nicio înșelăciune sau droguri. A explicat că puterea apărea doar când el mânca acele bomboane. Poliția a fost reticentă la început, suspectând că aceasta era doar o încercare de a evada de sub acuzații. Cu toate acestea, insistența lui Ari și pledoariile lui au început să îi facă pe ofițerii de poliție să se gândească la posibilitatea că povestea lor ar putea fi adevărată. În cele din urmă, poliția a decis să le dea ocazia lui Ari să își demonstreze inocența. Au întors bomboanele confiscate și i-au permis să le consume în fața lor. Ari a mâncat o bomboană și, în fața ochilor uluiți ai polițiștilor, a început să leviteze ușor în aer. Poliția a rămas fără cuvinte și a realizat că nu era vorba despre o înșelăciune sau trafic de droguri. Era ceva cu adevărat neobișnuit și inexplicabil. Au decis să îi elibereze pe cei patru și să îi lase să își continue călătoria. Cu bomboanele de ciocolată înapoi în posesia lor, Ari, Carmen, Nicolae și Maximus au plecat din Budapesta și și-au reluat călătoria spre Florența. Acum, aveau o dovadă clară a puterii lor și erau hotărâți să afle mai multe despre originea și semnificația acesteia. Ceea ce îi aștepta în Italia era încă un mister, dar acum aveau o armă puternică în cutia lor de bomboane.

Capitolul 4.3: În Custodie la Poliție Arestarea lui Ari, Carmen și cei doi noștri prieteni, Nicolae și Maximus, a fost un moment de cumpănă în călătoria lor. Poliția din Budapesta i-a luat sub custodie și i-a acuzat de înșelăciune, susținând că actul lor de levitație a fost doar o înscenare pentru a obține bani de la trecători. Ofițer de poliție: (cu un ton autoritar) Ați fost prinși în flagrant în timpul unei înșelăciuni publice. Credem că ceea ce ați făcut a fost doar o farsă pentru a câștiga bani de la oamenii din stradă. Ari: (încercând să explice) Nu, vă rog să ne ascultați. Ceea ce am făcut nu a fost o înșelăciune. Avem o putere reală. Carmen: (intervenind) Da, este adevărat. Putem să levităm, dar nu știm cum funcționează. Nu avem control asupra ei. Ofițer de poliție: (sceptic) Levitați, spuneți? Sunteți siguri că nu era doar o iluzie bună? Maximus: (într-un ton calm) Ceea ce spunem este adevărat, ofițere. Și credem că puterea noastră este legată de această cutie și bomboanele din ea. Nicolae: (încurajându-i pe ceilalți) Dacă ne-ar da bomboanele confiscate, am putea să vă arătăm că nu este nicio înșelăciune. Ofițer de poliție: (suspectând) Și dacă aceste bomboane ar fi droguri? Ari: (determinat) Nu sunt droguri, ofițere. Ne putem dovedi inocența. Cu toate acestea, ofițerii de poliție au fost reticenți la început, suspectând că aceasta era doar o încercare de a evada de sub acuzații. Cu toate acestea, insistența lui Ari și pledoariile lor au început să îi facă pe ofițerii de poliție să se gândească la posibilitatea că povestea lor ar putea fi adevărată. Ofițer de poliție: (încă sceptic) Bine, vom face acest test, dar vă avertizez să nu încercați să ne păcăliți. Polițistul aduce bomboanele confiscate și le pune pe masă. Ari mănâncă o bomboană și, în fața ochilor uluiți ai polițiștilor, începe să leviteze ușor în aer. Ari: (explicând) Vedeți, ofițere, nu este nicio înșelăciune. Această putere apare doar când mâncăm aceste bomboane. Carmen: (adăugând) Suntem atât de confuzi precum sunteți și dumneavoastră. Polițist: (nebănuitor) Asta este cu adevărat uluitor. Nu am mai văzut așa ceva. După demonstrația lor, poliția a realizat că nu era vorba despre o înșelăciune sau trafic de droguri. Au decis să îi elibereze pe cei patru și să îi lase să își continue călătoria. Polițist: (acceptând) Bine, suntem convinși că nu este o înșelăciune. Aveți voie să plecați. Dar să știți că sunteți observați. Cu bomboanele de ciocolată înapoi în posesia lor, Ari, Carmen, Nicolae și Maximus au plecat din Budapesta și și-au reluat călătoria spre Florența. Acum, aveau o dovadă clară a puterii lor și erau hotărâți să afle mai multe despre originea și semnificația acesteia. Ceea ce îi aștepta în Italia era încă un mister, dar acum aveau o armă puternică în cutia lor de bomboane.

Capitolul 5: În Căutarea Răspunsurilor Cu banii câștigați din trucul lor de levitație în Budapesta, Ari, Carmen, Nicolae și Maximus au decis să închirieze o rulotă pentru a-și continua călătoria prin Europa. Rulota le oferea o oază de confort și mobilitate în călătoria lor aventuroasă. Drumul i-a purtat în Viena, unde aveau să întâlnească doi turiști francezi, Paul și Elise. Ari: (zâmbind) Uau, Viena este absolut minunată! Uite la toate aceste clădiri frumoase. Carmen: (încântată) Da, este cu adevărat fermecătoare. Și cu rulota noastră, avem toată libertatea de a explora. În timp ce se plimbau prin străzile Vienei, au întâlnit cuplul de turiști francezi, Paul și Elise, care păreau entuziasmați de oraș la fel de mult ca și ei. S-au apropiat și au început să discute despre atracțiile din zonă și experiențele lor de călătorie. Paul: (zâmbind) Salut, suntem Paul și Elise, din Franța. Sunteți la Viena pentru prima dată? Ari: (prietenos) Da, suntem din România și suntem într-o călătorie aventuroasă prin Europa. Carmen: (adăugând) Suntem bucuroși să ne întâlnim cu alți călători. Ce vă aduce pe voi în Viena? Paul: (enigmatic) Suntem mereu în căutare de oportunități interesante de afaceri și de descoperiri inovatoare. Elise: (dându-și ochii peste cap) Paul, nu începe din nou cu asta. Suntem doar în vacanță. În scurt timp, conversația s-a concentrat pe subiectul puterii ciudate pe care Ari și prietenii lui o dețineau. Paul și Elise au devenit tot mai interesați și au început să pună întrebări detaliate despre originea și funcționarea acestei puteri. Maximus: (cu o ușoară îndoială) Sunteți foarte interesați de asta. De ce? Paul: (zâmbind) Să spunem că suntem interesați de posibilități inovatoare și tehnologii avansate. Credem că această putere ar putea avea un potențial uriaș pe piață. Nicolae: (ridicând o sprânceană) Sunteți oameni de afaceri, nu-i așa? Elise: (încercând să calmeze lucrurile) Da, dar nu vrem să vă forțăm să faceți ceva ce nu doriți. Suntem doar curioși și fascinați de ceea ce faceți. Ari și prietenii lui, în naivitatea lor, nu și-au dat seama de adevăratele intenții ale lui Paul și Elise. Erau bucuroși că împărtășeau puterea lor cu alții, dar nu știau că cei doi turiști francezi vedeau în această putere o oportunitate de a face profit. În următoarele zile, prietenia lor cu Paul și Elise avea să se adâncească, dar Ari și Carmen aveau să înțeleagă prea târziu că existau lucruri mai importante decât profitul și că puterea lor ar putea avea consecințe neașteptate. Astfel, aventura lor se complică și mai mult, iar misterul cutiei și al puterii ei ciudate se adâncește într-un mod periculos.

Capitolul 5.1: O Alianță Periculoasă

Pe măsură ce timpul trecea, Paul și Elise au devenit din ce în ce mai apropiați de grupul lui Ari și Carmen. Cu toate acestea, adevăratele lor intenții erau încă ascunse sub un strat subțire de prietenie aparentă. Ei își doreau să afle mai multe despre originea și sursa puterii lui Ari și să profite de aceasta. Elise: (zâmbind fermecător) Ari, ai vrea să vii în camera mea de hotel mai târziu? Am ceva să-ți arăt. Ari: (rămânând rezervat) Ehm, mulțumesc pentru invitație, dar trebuie să mă gândesc. Suntem în mijlocul unei călătorii și… Carmen: (interpelându-l pe Ari) Poate ar trebui să te duci și să vorbești cu Elise, Ari. Poate are ceva important de spus. Paul: (aprobând) Da, nu trebuie să vă faceți griji. Ne putem ocupa de rulotă și de celelalte treburi. Ari a acceptat în cele din urmă invitația lui Elise, dar cu o ușoară neîncredere. Oricum, era curios să afle mai multe despre adevăratele lor intenții. Mai târziu, în camera de hotel a lui Elise, Ari și Elise au început să discute despre puterea sa ciudată. Elise: (apropiindu-se de Ari) Știi, Ari, puterea ta mă fascinează cu adevărat. Ari: (ezitând) Da, este ceva cu adevărat neobișnuit. Dar ce vrei să faci cu această informație? Elise: (zâmbind seducător) Aș vrea să învăț mai multe, să explorez limitele acestei puteri. Poate putem face asta împreună. Fără să aștepte un răspuns din partea lui Ari, Elise s-a apropiat de balconul camerei de hotel, iar Ari a urmat-o. Cu o mișcare uimitoare și o concentrare profundă, Ari a folosit puterea din degetele sale pentru a o ține suspendată în aer, într-o levitație orizontală deasupra balconului. Ari: (privind-o în ochi) Uite ce pot face. Este incredibil, nu-i așa? Elise: (cu respirația tăiată) Da, este absolut uluitor! În acel moment, Paul a intrat în cameră și a privit cu un zâmbet de satisfacție demonstrația lui Ari și reacția lui Elise. Paul: (aprobat) Uimitor, Ari! Dar poate ar trebui să o aduci înapoi pe Elise pe balcon. Ari a adus-o în siguranță pe Elise înapoi pe balcon, iar Paul și Elise au început să discute în șoaptă despre posibilitățile care le stăteau în față. Ari și Carmen, însă, încă nu realizau cu adevărat pericolul din spatele aparentei lor prietenii cu cuplul francez. Aventura lor devenea tot mai complicată, iar puterea lor misterioasă îi plasa în mijlocul unui joc periculos, în care nimic nu era ceea ce părea.

Capitolul 5.2: Tentatia și Transformarea Grupul a hotărât să mai rămână o zi în Viena pentru a se bucura de frumusețile orașului și pentru a se odihni înainte de a-și continua călătoria. Cu toate acestea, stocul lor de bomboane de ciocolată scădea rapid în fiecare zi, și Ari știa că vor avea nevoie de mai mult pentru a-și menține puterea inexplicabilă. Paul și Elise au făcut o propunere neașteptată. Au decis să sponsorizeze întreaga călătorie a grupului și să le ofere bani pentru a cumpăra mai multe bomboane de ciocolată. Nu mai era nevoie de alte trucuri în piețe, deoarece cuplul francez era hotărât să îi ajute să continue călătoria și să afle mai multe despre puterea lor. Elise: (convinsă) Ari, trebuie să înțelegi că puterea ta este incredibilă. Dar nu ar trebui să fie folosită pentru divertisment ieftin sau pentru profituri personale. Poți face mult mai mult cu ea. Ari: (reflectând) Ce vrei să spui, Elise? Elise: (serioasă) Cred că poți face ceva mare cu această putere. Poți să ajuți oamenii, să schimbi lumea. Dar pentru asta, trebuie să îți concentrezi puterea și să o folosești în scopuri nobile. Paul: (adăugând) Suntem aici să vă ajutăm să vă descoperiți potențialul adevărat și să vă ghidăm pe calea cea bună. Ari a început să reflecteze asupra cuvintelor lor și asupra propriei lui călătorii. Începuse să creadă tot mai mult în destinul său ca Salvator, în ideea că puterea lui avea un scop mai mare decât aparenta lor distracție cu trucurile în piețe. Cu fiecare bucățică de ciocolată consumată, Ari părea să piardă contactul cu realitatea și să se adâncească într-o lume de posibilități nebănuite. Carmen: (îngrijorată) Ari, trebuie să gândim cu atenție cum folosim această putere. Nu putem să o risipim. Ari: (începând să accepte responsabilitatea) Ai dreptate, Carmen. Poate că a venit momentul să ne concentrăm asupra adevăratului scop al acestei puteri. Aventura lor devenea din ce în ce mai complexă, iar Ari se confrunta cu alegeri dificile. Înțelegea că puterea sa venea cu responsabilitate și că nu ar trebui să fie utilizată în mod superficial. În lumea lor, misterele se adânceau, iar provocările erau tot mai mari pe măsură ce se îndreptau spre un destin incert.

Capitolul 5.3: Înfruntarea Cu Deciziile Pe măsură ce zilele treceau în Viena, Carmen devenea tot mai geloasă pe prezența Elisei în viața lui Ari. Ea simțea că Elise încearcă să îl atragă pe Ari de partea ei și să îl îndepărteze de grup. Carmen era hotărâtă să nu mai continue în această direcție și a luat o decizie drastică. Carmen: (cu voce tremurândă) Ari, cred că nu mai merită efortul. Nu pot să continui să văd cum încerci să o impresionezi pe Elise. Ari: (încercând să se explice) Carmen, nu înțelegi… Carmen: (întrerupându-l) Nu vreau să aud scuze. Am decis să renunț la călătorie și să mă întorc în București. Ari: (îngrijorat) Carmen, te rog să nu faci asta. Putem rezolva această situație. Carmen: (răspicat) Nu, Ari. E timpul să mergem pe căi separate. Decizia lui Carmen a lăsat un gol în grup, iar prietenii lor erau șocați de despărțirea lor. Nicolae a decis să rămână în Viena, deoarece orașul se dovedea a fi un loc generos pentru a face bani pe străzi și el simțea că poate contribui la grup cu câștigurile lui. Nicolae: (privindu-i pe ceilalți) Cred că am găsit un loc stabil aici. Viena este un oraș generos cu cei care cerșesc. Alexandros: (anunțând cu regret) Am primit o veste proastă. Părinții mei au nevoie de asistență medicală în București. Trebuie să mă întorc acasă de urgență. Grupul era acum dezmembrat, iar călătoria lor se părea că nu își atinge finalul. Ari se simțea pierdut și confuz, iar senzația de destin și puterea misterioasă pe care o deținea păreau să devină tot mai evazive. Aveau nevoie să se regăsească și să își clarifice obiectivele pentru a-și putea continua aventura.

Capitolul 6.1: Drumuri Separate Cei trei, Ari, Paul și Elise, au luat trenul către Milano, dar atmosfera era tensionată după despărțirea de Carmen, Nicolae și Alexandros. Ari avea doar o singură bucățică de ciocolată rămasă și, în lumina recentelor evenimente, a hotărât să nu o consume, conștient de faptul că nu mai putea risca să-și piardă legătura cu realitatea. În Milano, Ari a decis să ia o decizie radicală. În timp ce Paul și Elise erau ocupați în stația de tren, el și-a schimbat biletele de tren și a luat un alt tren, cu destinația Florența, fără a-i informa pe cei doi francezi despre această schimbare. Ari: (privind înapoi la gara Milano) Trebuie să continui această călătorie pe cont propriu. Nu pot să continui să fiu influențat de Paul și Elise. Cu inima grea, Ari s-a îndreptat spre Florența, conștient că această decizie îl separa complet de cuplul francez și că își asuma responsabilitatea singură pentru viitorul său. Călătoria sa nu mai era doar o aventură, ci și o căutare a răspunsurilor și a scopului său în lumea misterioasă și plină de provocări pe care o explorau împreună cu puterea lor neobișnuită.

Capitolul 7: În Căutarea Dispariției

Ari dispăruse fără urmă în gara din Milano, iar timpul trecea fără ca niciun semn să apară cu privire la soarta lui. Carmen, îngrijorată și neliniștită de dispariția prietenului ei, a început să caute informații despre el. Prin intermediul prietenilor comuni și al informațiilor pe care le-a putut aduna, a aflat că nimeni nu mai știa nimic despre Ari de mulți ani. Timpul a trecut, iar Carmen a încercat să păstreze vie memoria lui Ari, dar senzația de gol și incertitudine o bântuiau mereu. Nu a putut să își găsească liniștea și a decis să ia legătura cu familia lui Ari pentru a obține mai multe informații despre dispariția sa misterioasă. Carmen a reușit să localizeze familia lui Ari și, cu un inimă grea, a inițiat o discuție cu aceștia pentru a afla mai multe despre ultimii ani ai prietenului ei. Carmen: (cu o voce tremurândă) Buna ziua, sunt Carmen, o prietenă veche a lui Ari. Mi-am pierdut contactul cu el de ani buni și aș vrea să aflu mai multe despre ce s-a întâmplat cu el. Mama lui Ari: (îngrijorată) Carmen, ne pare atât de rău că nu știm nimic despre el. După ce a plecat din Europa, nu am mai avut nicio veste de la el. Tatăl lui Ari: (adăugând) Am căutat și noi, dar nu am găsit nicio urmă. Suntem îngrijorați pentru siguranța lui. Anii treceau, iar Carmen nu reușea să obțină nicio informație despre Ari. Fără niciun indiciu sau pistă, dispăruse fără urmă, iar misterul înconjoara totul în jurul lui. Carmen a hotărât că nu putea să rămână în această incertitudine și a luat o decizie curajoasă. Ea a pornit în căutarea lui Ari, hotărâtă să afle adevărul despre ce i se întâmplase și să-l aducă înapoi, dacă era posibil. Astfel, aventura ei de căutare a lui Ari avea să înceapă, iar Carmen era hotărâtă să dezlege misterul și să descopere adevărul despre prietenul ei dispărut.

Capitolul 7.1: Răspunsuri În Absurditate Carmen a înțeles că nu putea lăsa misterul dispariției lui Ari să o consume și a decis să caute răspunsuri de la părinții lui. Cu toate acestea, răspunsurile pe care le-a primit nu au făcut decât să adâncească misterul. Rachel, sora lui Ari stabilită în Germania, a confirmat că acesta și-a schimbat complet ritmul de viață și s-a închis într-o rutină obsesivă. Părinții lui Ari: (cu îngrijorare) Carmen, nu mai știm nimic despre ce scria sau ce anume îl preocupă. A început să tragă storurile la ferestre și să petreacă zile și nopți în fața mașinii lui de scris, Olimpia. Carmen: (încurajându-i să continue) Și ce scria, ce era pe acele foi? Părinții lui Ari au adus un teanc mare de foi A4, legate cu ață în 32 de capitole. Carmen a simțit un val de anticipație și nerăbdare, dar dezamăgirea avea să o lovească în curând. Pagina după pagină, nu a găsit decât litere absurde, ca niște formule matematice fără sens, simboluri stranii, dar care păreau să aibă un anumit model și o cadență. Carmen: (perplexă) Nu înțeleg… ce e asta? Întreaga colecție de foi părea a fi un lanț de caractere aparent fără sens, dar cu o logică în spatele lor. Fiecare tastă bătută părea să aibă un scop și nicio greșeală nu se strecura între ele. Era ca și cum Ari compunea un cod secret, o limbă a sa. Oricum ar fi fost, era cu siguranță un lucru misterios și complex. Carmen a simțit că trebuie să dezlege acest mister și să afle ce anume îl preocupase atât de mult pe Ari în ultimii săi ani. Povestea lui dispăruse într-un univers straniu și enigmatic, și ea era hotărâtă să aducă lumină în această întunecime, chiar dacă asta însemna să se confrunte cu un enigma ce părea să nu aibă sfârșit.

Capitolul 7.2: Simfonia Literelor Dacă aș fi avut ureche muzicală, probabil aș fi putut să scot un cântec din asta. Mi-am imaginat zgomotul tastelor care loveau hârtia. Uneori mai tare, alteori mai încet. Reluările și suprapunerile tastelor creaun o simfonie ciudată. Am observat urma lăsată de percuția literelor pe verso paginilor, un tip de partitură fără note muzicale, ci cu simboluri și caractere. Erau simboluri ca pe niște portative, ca o transcriere a unei muzici electronice de un soft necunoscut. Percuții, linii frânte, paranteze, curbe la pătrat, cercuri înscrise și mulțimi vide. Textul începea lent, cu caractere simple, în vocale alternate cu consoane, dar apoi se complica într-un vârtej de cadențe, în linii care urcau și coborau ca într-un arpegiu. Era ca și cum aceste litere mari și mici aveau sens numai atunci când erau pipăite, ca și cum puteau fi citite doar cu degetele. Era un fel de simfonie pentru simțuri, un limbaj secret care aveau să rămână un mister. Carmen: (curioasă) Și ce se mai auzea dincolo de sunetul tastelor? Maică-să: (părând ușor iritată) Nu știu cu exactitate. Parcă se auzeau niște gemete în camera lui, ca și cum ar fi pierdut puterile. Dar nu pot să-ți explic cu exactitate despre ce puteri era vorba. Cu toate acestea, Carmen a început să lege niște conexiuni. Puterile lui Ari, levitația, imaginația, visele și cele 33 de bucățele de ciocolată, toate aceste elemente păreau să aibă legătură cu ceea ce a scris pe acele foi misterioase. Dar răspunsurile erau încă fragmentare, iar Carmen știa că trebuie să afle mai multe pentru a înțelege adevărul din spatele acestui mister neobișnuit.

Capitolul 8: Dansul cu Vulpile și Lanul de Floarea-Soarelui

Carmen a continuat să adune informații de la părinții lui Ari, sperând că va reuși să dezlege misterul din spatele scrierilor și a comportamentului neobișnuit al prietenului său dispărut. Însă, ceea ce a aflat a fost și mai straniu decât se aștepta. Părinții lui Ari: (cu privirea pierdută în amintiri) Țin minte că Ari a avut o experiență stranie într-o zi la țară, în timp ce se plimba pe marginea unui lan de floarea-soarelui. Oamenii din sat l-au văzut în compania unor vulpi, și ceea ce era și mai ciudat era că dansa cu ele. Carmen: (surprinsă) Dansa cu vulpile? Cum așa? Părinții lui Ari: (încercând să-și amintească) Vulpile se ridicau în două labe, ca niște indivizi care se predau în fața unei amenințări cu armă. Și, mai ciudat, lanul de floarea-soarelui a început să se aprindă ca un foc în jurul lor. Carmen simțea că povestea avea o adâncime și o stranietate care depășeau orice înțelegere. Era ceva contradictoriu în această scenă, mai ales că o cunoștea din scrierile lui Ari de pe blog. Părinții lui Ari: (continuând povestea) Și asta nu e tot. În acel dans, Ari era în mijlocul vulpilor și se învârtea ca o axă descentrată. Vulpile dansau în jurul lui, sărind în două labe, apoi în patru, alergând și țopăind în sens invers axei lui. Ari striga ceva în limba latină, ceva despre Axa Lumii și Centrul Lumii. Carmen: (perplexă) Axis Mundi, Axis Mundi… Ce voia să spună prin asta? Povestea părea să devină tot mai misterioasă și mai complexă, iar Carmen simțea că trebuie să descifreze înțelesul acestor evenimente stranii din trecutul lui Ari pentru a afla adevărul despre prietenul ei dispărut.

Capitolul 8.1: Nebunia Dansului Carmen se trezise într-o lume de enigme și mister, iar dificultățile din trecutul lui Ari și evenimentele stranii nu făceau decât să adâncească misterul. Cu toate acestea, viața nu aștepta și, în timp ce căuta răspunsuri, a adus un dar neprețuit în viața ei — Flavius, fiul ei. Cu toate acestea, Carmen nu putea să nu se întrebe dacă această nouă viață avea să aducă cu sine și răspunsuri la întrebările vechi. Într-o seară, înainte să îl culce pe Flavius, Carmen a deschis televizorul pe canalul Nature, sperând să îl liniștească și să îl facă să adoarmă. Vocea povestitorului părea să aibă un efect magic asupra copilului, adormindu-l aproape instantaneu. Carmen a rămas lângă el și l-a pupat pe frunte, uimită de minunea vieții pe care o adusese pe lume. Înainte să închidă televizorul, o scenă a captat atenția ei — un trib de bosimani din Africa. Boșimanii erau îmbrăcați în blănuri de vulpe și aveau pe cap capetele vulpilor, acoperindu-și fața până la frunte. În mijlocul lor, un vraci se învârtea ca o balerină pe un picior, ușor aplecat de la mijloc. Mișcarea lui părea să fie uluitoare, asemănătoare dansului lui Ari cu vulpile. Nu putea să nu observe asemănările. În jurul vraciului, bosimanii loveau cu toiaguri în pământ, din care se ridica un praf, asemănător cu ceva ce amintea de o scenă de război: țac-țac, țac-țac-țac, țac-țac, țac-țac-țac. Ritmul devenea tot mai intens, iar Carmen simțea că descoperise o conexiune ciudată între dansul tribului și acel dans misterios din trecutul lui Ari. Carmen începea să înțeleagă că enigmele din jurul lui Ari nu erau limitate la el însuși, ci păreau să se extindă și asupra următoarei generații. Cu un nou punct de plecare în această căutare adevărată, Carmen simțea că se apropie tot mai mult de a dezlega misterul care o bântuia de atâta vreme.

Capitolul 9: Rătăcirile Elizei

Eliza era o femeie cu o frumusețe strălucitoare, cu părul roșu ca focul, care atrăgea privirile oriunde mergea. Așa l-a cunoscut pe fostul ei soț, Paul, captivat de farmecul ei deosebit. Cu toate acestea, ceea ce s-a întâmplat în aventura din Hotelul Viena cu Ari avea să schimbe complet perspectiva ei asupra vieții și asupra propriei ei persoane. După acea aventură, Eliza se simțea ca și cum ar fi descoperit o latură necunoscută a ei însăși. În ciuda relației sale anterioare cu Paul, aventura cu Ari o făcuse să simtă ceva cu totul diferit. Își dorea cu ardoare să îl aibă doar pentru ea, iar dorința ei era atât de puternică încât a cerut o bucată din ciocolata misterioasă pe care Ari o avea, probabil din Florența. Eliza: (amintindu-și cu uimire) A scos tabacheta și am mușcat împreună. Ce a urmat nu îmi pot explica. Știu doar că m-am trezit în camera de gardă la urgențe. Aveam mușcături pe tot corpul, iar Ari avea urme de gheare pe spate, ca și cum ar fi fost sfâșiat de o ursoaică sălbatică. Cu această experiență, Eliza părea să se transforme, să devină mai impulsivă și mai în căutare de senzații puternice. Cuvintele lui Ari, “Niciodată nu m-am înălțat atât de sus, niciodată n-am căzut atât de jos,” păreau să descrie perfect schimbarea profundă pe care o experimentase. Carmen a simțit că această poveste, deși suprarealistă, era reală și că Eliza nu ar inventa asemenea fantezii complicate. În căutarea adevărului despre Ari, avea să continue să afle mai multe despre persoanele implicate în acea aventură neobișnuită. Carmen a simțit că trebuie să își extindă cercetările și să caute informații noi despre Ari de la oricine ar putea avea cunoștințe sau amintiri legate de el. În acest sens, Eliza, fosta parteneră a lui Paul și una dintre persoanele care ar fi putut avea legătură cu trecutul lui Ari, părea să fie o sursă potențială. Carmen a decis să îi scrie lui Eliza, punându-i întrebări legate de Ari și evenimentele din trecut. După câteva zile de așteptare tensionată, Carmen a primit un răspuns din partea Elizei și a stabilit o întâlnire cu aceasta la Viena, în locul lor de întâlnire obișnuit. Eliza: (nedumerită) Cu ce să încep? Carmen a simțit că trebuie să fie sinceră și deschisă cu Eliza, chiar dacă subiectul era complicat și sensibil. Carmen: (rezolvată) Păi, știu în mare tot mai puțin ce a urmat în acel hol de Hotel. (întrerupându-se pentru o clipă) Descopăr că a fost mai mult decât o aventură în Hotelul Viena între voi trei. Mai ales între tine și Ari. Eliza părea să fie surprinsă de sinceritatea și deschiderea lui Carmen. Era clar că existau taine și aspecte ale acelei părți a vieții lor pe care Carmen dorea să le afle și să înțeleagă. Întâlnirea dintre Carmen și Eliza avea să dezvăluie noi informații și detalii despre Ari, trecutul lor comun și ceea ce s-a întâmplat în acea perioadă, aducându-le mai aproape de răspunsurile pe care le căutau amândouă.

Eliza, cu privirea pierdută în amintiri, începu să se destăinuie lui Carmen. Părea că avea nevoie să împărtășească o parte din trecutul lor comun, în special perioada din tineretea lor. Eliza: (privind în gol) După ce am luat cu mari bătăi de cap Bacalaureatul, mi-am promis că voi avea o vară memorabilă. Frumusețea și tinerețea sunt o avere de care puțini oameni sunt conștienți. După ce au muncit și au făcut bani, oamenii își dau seama mult prea tărziu că au pierdut capitalul lor cel mai de preț, tinerețea. Câte zile de vacanță ai avut anul acesta? Așa ar trebui să măsurăm venitul pe cap de locuitor. Aveam destule zile libere, frumusețe și tinerețe. Singurul lucru care îmi lipseau erau banii. Carmen o asculta cu atenție, înțelegând că Eliza se gândea la acea perioadă ca la un timp al libertății și al posibilităților nelimitate. Cu toate acestea, era clar că aventura cu Ari și evenimentele din trecutul lor comun aveau să lase urme adânci în amintirile ei. Eliza avea să dezvăluie mai multe detalii și să împărtășească experiențele lor din acel timp, dezvăluind poate unele răspunsuri la întrebările lui Carmen despre Ari și despre ceea ce s-a întâmplat în perioada aceea.

Aventura din Hotelul Viena și momentul în care Eliza și Ari au mușcat din bucățica de ciocolată avea să devină un punct crucial în viața lor, o experiență pe care nu o puteau uita. După ce au gustat din acea ciocolată misterioasă, ceva cu totul neobișnuit și inexplicabil s-a întâmplat cu ei. În timp ce se învârteau unul în brațele celuilalt, au simțit cum încep să se ridice deasupra podelei. Senzația de gravitație părea să se evaporeze și erau înălțați în aer, ca și cum ar fi fost purtați de o forță nevăzută. Era o experiență uluitoare, una pe care nu o trăiseră niciodată înainte. Apoi, ceva neobișnuit s-a întâmplat cu Ari. În loc să continue să se bucure de această experiență stranie, el a început să urle. Urla cu o intensitate și o sălbăticie care i-au uimit pe toți cei prezenți. Sunetele sale erau asemănătoare cu cele ale unui vârcolac în pântecele nopții, un strigăt de disperare și de transformare.

Auuuu! Auuuu! Auuuuu! Eliza și ceilalți au fost cuprinși de teamă și confuzie. Nu înțelegeau ce se întâmpla cu Ari și cum putea să scoată astfel de sunete în timp ce se înălța deasupra podelei. Era ca și cum ar fi intrat într-o altă dimensiune, o lume a misterelor și a fenomenelor neobișnuite. Această scenă a rămas întipărită în mintea lor ca o experiență stranie și inexplicabilă, un moment în care realitatea părea să se amestece cu fantezia și cu necunoscutul. De aici, drumul către aflarea adevărului despre Ari și ciocolata misterioasă părea să fie mai labirintic și mai complex decât și-ar fi putut imagina vreodată.

Capitolul 11. Pe urmele calatorului

Carmen a ajuns în Florența cu un sentiment de determinare și anticipație. Acest oraș plin de istorie și artă părea să fie locul potrivit pentru a căuta răspunsuri la întrebările sale despre Ari și puterea sa inexplicabilă. Știa că avea o misiune importantă, iar răspunsurile se aflau, poate, în această frumoasă metropolă italiană. În Piazza del Duomo, Carmen a început să caute cu atenție în jur. A încercat să reproducă scenariul din clipul viral, imaginându-și pe Ari levitând chiar în locul acela. În timp ce se plimba, a observat o mică mulțime de oameni adunați într-un colț al pieței. Speranța i-a crescut când a văzut că aceștia se uitau la un bătrân cu barbă albă, învăluit într-o roba verde, care stătea la o masă acoperită de cutii de ciocolată. S-a apropiat discret și a încercat să asculte conversația. Oamenii păreau să fie fascinați de povestirile bătrânului, care părea să aibă o legătură profundă cu ciocolata și cu puterile neobișnuite pe care aceasta le conferă. Carmen l-a auzit menționând numele lui Ari și levitația. Cu un sentiment de speranță și nerăbdare, Carmen s-a hotărât să se apropie și să abordeze bătrânul, sperând că acesta avea să îi ofere răspunsuri la întrebările ei. Era momentul să afle mai multe despre Ari și să descopere secretul din spatele cutiilor de ciocolată și al puterilor lor uluitoare.

Când Carmen s-a apropiat de bătrânul cu barbă albă, încercând să îi adreseze întrebări despre Ari și puterea sa de a levita, a fost surprinsă să își dea seama că acesta nu era nimeni altul decât Nicolae, unul dintre tovarășii de călătorie ai lui Ari din trecut. În momentul acela, Carmen și-a amintit de Nicolae și de aventura lor în Budapesta, unde au fost amândoi reținuți de poliție pentru trucurile lor de stradă. Carmen a simțit că Nicolae era o piesă importantă în acest puzzle misterios legat de Ari și puterea sa neobișnuită. Ea a hotărât să stea de vorbă cu Nicolae, să afle mai multe detalii și să exploreze amintirile sale despre Alexandros, prietenul lor comun.

Nicolae a început să își amintească de Alexandros și de evenimentele din trecut. El a dezvăluit noi detalii despre destinul lui Alexandros și despre cum a ajuns să se întoarcă în București pentru a-și ajuta familia. Povestea lui era și ea plină de enigme și mistere, care păreau să fie strâns legate de puterile lui Ari și de ciocolata ciudată pe care o deținea. Carmen a ascultat cu atenție și cu un sentiment de determinare crescut. Avea impresia că era pe cale să descopere mai multe secrete și răspunsuri la întrebările ei, și că aceste revelații ar putea să îi ducă mai aproape de adevărul din spatele acestei povești incredibile.

Carmen (cu uimire): Nicolae! Ești tu? Nu îmi vine să cred! Nicolae (zâmbind ușor): Carmen! Ce faci aici în Florența? Și de ce ești interesată de Ari? Carmen (cu curiozitate): Am venit să îl găsesc pe Ari și să aflu mai multe despre puterea lui de a levita. Și despre ciocolata misterioasă. Nicolae (reflectând): Ah, Ari… Da, a fost ceva cu adevărat extraordinar în legătură cu el. Și despre ciocolata aia, am aflat câte ceva. Carmen (cu nerăbdare): Spune-mi tot ce știi, Nicolae. Acesta este un mister pe care trebuie să-l dezlegăm. Nicolae (începând să povestească): Bine, să începem cu ciocolata. Ari a primit acea cutie misterioasă de la un călugăr într-o noapte pe dealul Mitropoliei din București. Nu știam ce să facem cu ea la început, dar Ari a descoperit puterea ei când a mușcat dintr-o bucată. Carmen (cu interes): Puterea să leviteze, nu-i așa? Nicolae (confirmând): Exact. Într-adevăr, putea să leviteze, dar ciocolata părea să aibă și alte efecte asupra lui. A început să se comporte ciudat, să aibă viziuni și să aibă puteri pe care nici el nu le înțelegea complet. Carmen (încurajându-l): Și ce s-a întâmplat cu ciocolata după aceea? Nicolae (căutând în amintiri): Am încercat să o păstrăm cât mai mult timp posibil, dar Ari a început să consume bucățile mai repede decât am fi crezut. Și apoi, au fost momente când nu l-am mai văzut deloc pe Ari. Carmen (curioasă): Unde a dispărut? Nicolae (ridicând din umeri): Asta e întrebarea pe care ne-o punem cu toții. Din câte am aflat, Ari a plecat spre Milano, dar acolo urmele lui s-au pierdut. Și acum, Carmen, tu ce vrei să afli? Carmen (hotărâtă): Vreau să găsesc răspunsuri. Să aflu ce s-a întâmplat cu Ari și de ce avea acele puteri. Vreau să dezleg acest mister, Nicolae. Nicolae (cu seriozitate): Eu sunt de acord să te ajut, Carmen. Împreună, poate vom afla mai multe și vom descoperi adevărul.

Carmen (curioasă): Nicolae, spune-mi mai multe despre Alexandros. Ce s-a întâmplat cu el după ce am părăsit Budapesta? Nicolae (reflectând): Alexandros era un om foarte dedicat studiilor și căutărilor sale filosofice. După despărțirea noastră, el a continuat să studieze textele sanscrite și a călătorit în diverse locuri pentru a-și îmbogăți cunoștințele. Carmen (cu interes): Dar ai menționat că a căutat pe cineva, pe Regreta, dacă îmi amintesc bine. Nicolae (confirmând): Da, Regreta era iubita lui, și se pare că ea s-a pierdut în lumea jocurilor virtuale. Alexandros a devenit disperat să o găsească și a ajuns să primească sfaturi de la Ari, prietenul nostru comun. Carmen (curioasă): Ce fel de sfaturi îi dădea Ari? Nicolae (explicând): Ari i-a spus lui Alexandros că ar trebui să efectueze un ritual straniu pentru a o găsi pe Regreta. Era un ritual legat de călătorii astrale și de transcenderea realității virtuale. Alexandros a acceptat și a început să efectueze acest ritual pe scările Național Gallery din Londra. Carmen (uimită): Pe scările Național Gallery? Asta sună destul de bizar. Nicolae (continuând povestea): Da, și chiar a fost bizar. Ritualul a atras atenția publicului și a trecătorilor, iar Alexandros a ajuns într-o stare de transă profundă. Cu toate acestea, nu a reușit să își recupereze iubita și a dispărut în cele din urmă în Himalaya în căutarea ei. Carmen (îngrijorată): Dar ce s-a întâmplat cu el acolo? Nicolae (discutând cu alpinistul TJ): Am aflat ulterior de la un alpinist pe nume TJ că Alexandros a fost văzut în Himalaya în căutarea lui Regreta. Se pare că el a căutat-o prin munți, dar nimeni nu știe cu exactitate ce s-a întâmplat cu el. Rămâne o enigmă, Carmen. Carmen (întristată): Așa de multe mistere în jurul lor… Dar trebuie să aflu mai multe, Nicolae. Așa că, vom continua să căutăm răspunsuri împreună.

Capitolul 12: din Cartea Magica in alb

Carmen (cu curiozitate): Așa că, Cartea Magica avea puteri magice reale? Nu sună ca ceva din lumea obișnuită. Nicolae (confirmând): Da, Carmen, așa pare. Cartea Magica era considerată a avea puteri magice reale. Alexandros și Ari au studiat-o în timpul cursurilor de la Institutul de Cercetări în Științe Numinoase. Carmen (încântată): Ce ați găsit în acea carte? Avea informații despre trecut și viitor? Nicolae (reflectând): Da, Cartea Magica conținea informații despre trecut și viitorul celui care o deținea. Alexandros mi-a povestit că, în timpul unei lecții, două pagini din carte au rămas lipite una de cealaltă, iar el a încercat să le desprindă. Din greșeală, a șters un verset scris cu roșu. Carmen (curioasă): Și cum a rezolvat Ari situația? Nicolae (explicând): Ari a luat cartea din mâinile lui Alexandros și a trecut palma peste pagină de mai multe ori. În mod miraculos, toate cuvintele și versetele au dispărut de pe cele două pagini, ca și cum ar fi fost șterse digital. Carmen (uimită): Deci, Ari avea control asupra cărții? Cum a putut face asta? Nicolae (căutând cuvinte): Nu știm cu exactitate. Ari a spus că Cartea Magica conține trecutul și viitorul celui care o deține, și că trebuie să rămână închisă pentru ca povestile scrise în ea să apară. Când o deschizi, ele dispar. Carmen (înțelegând mai mult): Deci, Cartea Magica este o comoară de informații și puteri magice. Oare ce s-a întâmplat cu ea după dispariția lui Alexandros? Nicolae (părând preocupat): Nu știm, Carmen. Probabil că ar trebui să încercăm să aflăm mai multe despre soarta acelei cărți și despre cum a ajuns să fie legată de Ari și de dispariția lui Alexandros.

Carmen (contemplativă): Așa că bomboanele de ciocolată erau doar o modalitate de a ascunde adevărata lui putere… sau poate de a-și masca nebunia. Nicolae (cu regret): Da, Carmen, cred că era ceva mult mai profund și mai complex la mijloc decât simpla ciocolată. Ari a fost mereu un om misterios și enigmatic. Carmen (reflectând): Cine ar fi crezut că în spatele acestui aparent truc inofensiv cu bomboanele de ciocolată se ascundea o lume atât de complexă și tulburătoare? Nicolae (gânditor): E greu de înțeles o astfel de poveste, dar cred că Ari a avut un destin neobișnuit, iar puterile lui nu erau doar fizice, ci și spirituale sau mentale. Carmen (hotărâtă): Trebuie să aflu mai multe despre el și despre tot ce s-a întâmplat. Poate că găsesc răspunsuri în legătură cu dispariția lui Alexandros și cu ceea ce s-a întâmplat cu Cartea Magica. Nicolae (sprijinind-o): E o idee bună, Carmen. Împreună, poate că vom reuși să dezvăluim mai multe din misterele care înconjoară această poveste. Carmen (hotărâtă): Da, Nicolae, sunt hotărâtă să aflu adevărul și să îl găsesc pe Ari, indiferent cât de complicată sau ciudată ar putea fi această călătorie. Nicolae (încheind): Atunci, să începem săpătura noastră în trecutul și misterele lui Ari, și poate că vom descoperi că totul se leagă în cele din urmă.

Carmen (vorbind la telefon): Bună, Tj, sunt Carmen. Am auzit că ai fost ultima persoană care l-a văzut pe Alexandros înainte să dispară. Aș vrea să aflu mai multe despre el și despre aventura voastră la Școala de Magie. Tj (surprins): Carmen? Da, am auzit de tine. Sigur, sunt dispus să îți povestesc câteva lucruri. Alexandros a fost un prieten apropiat și o persoană extraordinară. Carmen (curioasă): Cum l-ai cunoscut pe Alexandros și cum ați ajuns să studiați împreună la Școala de Magie? Tj (amintindu-și): L-am întâlnit pe Alexandros în timpul unei călătorii în India. Am fost impresionat de pasiunea și dedicarea lui față de studiul magiei și filosofiei. Așa că ne-am hotărât să ne înscriem la Școala de Magie din Londra împreună. Carmen (curioasă): Știu că ai fost implicați într-o aventură în Himalaya. Ce s-a întâmplat acolo? Tj (înăbușind un suspin): Da, am fost. Era o căutare disperată a lui Alexandros pentru iubita lui dispărută în lumea jocurilor virtuale. Ari i-a sugerat un ritual straniu pe scările Național Gallery din Londra, iar apoi, Alexandros a plecat în Himalaya în căutarea ei. Carmen (îngrijorată): Dar de ce în Himalaya? Tj (explicând): Ari credea că există un loc sacru acolo, o conexiune între lumea noastră și lumea virtuală, unde el ar putea să o găsească pe iubita lui. Carmen (înțelegând): Așa că Alexandros a plecat în călătoria aceea în căutarea ei… Dar ce s-a întâmplat cu el? Tj (serios): Din păcate, nu am mai auzit de el după aceea. Se pare că a dispărut în Himalaya, iar eu nu știu ce s-a întâmplat cu el. Carmen (determinată): Trebuie să aflu mai multe despre toate acestea. Poate că voi găsi indicii care să mă ducă la Alexandros sau la Ari. Tj (sprijinind-o): Succes, Carmen. Sper că vei reuși să afli adevărul și să îi găsești pe cei doi. Carmen (mulțumindu-i): Mulțumesc, Tj. Voi face tot ce pot pentru asta.

Capitolul 14: Ciudata disparitie a lui Alexandros

— Muntele își cere tributul…am adaugat eu timid, sa nu cumva sa spun vreo prostie care sa il enerveze. Era genul acela de om dificil. Daca i se parea ceva ciudat, se inchidea in sine ca nu arici si apoi, adio!
— Am stat cu el pana am pierdut semnalul, a continuat T.J. dupa un timp lung de tacere. Am coborât cu ceilalți la cota 5000 la prima tabăra, cu speranta ca vom îndupleca niște șerpari sa porneasca a doua zi o expeditie cu cei mai experimentati oameni, sa il recuperam din acea cadere. Dar prognoza meteo s-a înrăutățit atât de rău încât nu am putut sa ieșim din corturi. Era un viscol de nedescris.
— Cand ai pierdut semnalul? Ce spunea? Poate sunt eu altfel, dar ultimile cuvinte ale oamenilor mi se par memorabile. In realitate sunt atât de banale. Te izbește banalitatea ultimelor cuvinte in fata morții. Numai in romane am citit cele mai frumoase sfârșituri.
— Imediat ce a început furtuna. Eram in cortul de comanda cand i-am ascultat vocea din ce in ce mai slaba, din ce in ce mai împăcată cu soarta.
— Ce noapte fantastica!l-am auzit spunand… Ce spectacol! Il piu grande spectacolo dopo il big bang!… Nu am inteles ce-a vrut sa zica cu fraza asta. Nu știu dacă vorbea el sau delirul din el. Aproape înghețata, mintea nu mai funcționează cum trebuie. Toți știu ca lipsa de oxigen îți poate da stări, iluzii, fantasme.
— Mai naste-ma o data! am auzit printre alte bolborosiri fara sens. Mai naste-ma o data!
— Sinu Adunai, Sinu Adunai, striga el si apoi scoase un raget visceral, din toti rarunchii:
— Yuhooo Yuhoohooo! Bring ing de Kosmos! Youhooohooo ca si cum si-ar fi luat zborul! Era un strigat de entuziasm.
— Regreta!… si semnalul se pierdu pentru a nu stiu cata oara.
Primul simptom veni o data ce Alexandros isi desfăcu fermuarul de la geaca. Frigul da senzații de sufocare.
— Dance, striga Alexandros, Dance my friend! Incepu sa fredoneze un cantec, un colind, nu imi dau seama ce. Probabil isi imagina ca e undeva la malul marii. Deseori se intampla asta alpinistilor, sa viseze lucrurile cele mai frumoase, sa isi aduca aminte experientele din viata lipsite de efort.
— I never loved The Man more then you! deja era clar, trebuia sa il pastram focusat pe un singur lucru.
— Am incercat, am incercat… Tj. incepu sa planga. I-am luat capul in brate asemeni unui copil. L-am leganat si l-am linistit. Abia isi revenise din spasme cand incepu sa tipe ca si cum l-ar fi vazut in pragul usii, sau undeva pe marginea unui zid, gata sa se arunce:
— Nu te dezbracă. E o iluzie, Alexandros! Nu ceda! Nu Răspunde che-mării! Nu este o plaja adevarata! Nu te prinde acelui dans! Ultimii alpinisti ramasi in tabara încercau sa îl țină treaz, sa îl motiveze sa rămână lucid, măcar pentru Regreta… căci alt motiv mai bun nu găseau. De fapt asta il manase si pe el in aceasta aventura…
— GloOooooOOOoooooOOOooooOOOrie fredona o melodie ca o un colind. Apoi am pierdut semnalul pentru un timp.
— Alex, Alex, ALo! Aici baza! am strigat imediat ce am auzit semne de viata. Printre bruiajul statiei de receptie, după ce am ascultat înregistrările, am distins urmatoarele cuvinte:
— Mama? Mama, tu ești? Mama buna, mama mica…
Era primul indiciu ca începuse perioada critica. Lupta lui cu supraviețuirea. Când iti apare mama in delir, nu e un semn prea bun. 99% din subiecți nu mai supravietuiesc ca sa povesteasca acea senzație de libertate și fericire greu de pus in cuvinte. Era clar ca Alexandros nu a facut parte din cei 1%, dar marturia lui a ramas inregistrata pana la ultimul semnal.
— Sunt tot mai aproape de tine, mama…Ia-ma in brate si ascunde-ma bine. Uite…carne! Uite, sange! Am fugit de pe cruce…si incepu iar cantecul acela de sirena care il dezbraca pana la piele.
— Da-mi sania jos din pod, Tata! Sa colindam din poarta in poarta. GLOOo OOOooo OOOooooRiE…s-a nascut Mesia!..Tata, tata, de ce m-ai parasit? Sunt atat de singur…
— Alo, sa vina cineva sa ma ridice, Alo, isi reveni el din delir si incepu sa se agite si mai rau, ceea ce nu ii facea bine deloc caci cu cât respira mai repede, cu atât pulsul ii crestea. TJ. incerca sa il calmeze, sa ii spuna ca e aici, langa el. Ca nu il va parasi, ca nu il va lasa singur, ca se va intoarce… Insa Alexandros a ramas acolo, pe Hotar, la marginea intrebarilor, acolo unde timpul incepe sa fie si florile sa cugete nemurirea.
Corpul lui a fost recuperat din acea crevasa un sezon mai tarziu, caci era ultima expeditie in acel an. Datorită schimbărilor, avea sa inceapa iarna mai devreme ca oricand. TJ. mi-a confirmat ca Ale, cum ii spunea el, avea un zâmbet înghețat, o liniște si o pace care se citea pe chipul lui.
Carmen (îngrijorată): Tj, aceste detalii sunt copleșitoare. A fost o experiență teribilă pentru Alexandros și pentru tine. Nu pot să îmi imaginez prin ce a trecut.

Tj (cu o voce gravă): Da, a fost cumplit. Lupta lui cu iluziile și frigul era de nedescris. Am încercat să îl ajutăm, dar era aproape imposibil. Era ca și cum mintea și trupul lui erau prizoniere ale acelei lumi virtuale și a delirului. Carmen (gânditoare): Dar de ce spunea acele cuvinte? “Mama, Tata… GLOOo OOOooo OOOooooRiE… s-a nascut Mesia!” Erau doar iluzii sau exista un sens ascuns în ele? Tj (reflectând): Nu știu cu exactitate, Carmen. Cuvintele lui Alexandros în acele momente erau un amestec de delir și visuri. Poate că pentru el, lumea iluzorie de acolo devenise mai reală decât cea a noastră. Carmen (curioasă): Ați încercat să îl aduceți înapoi în tabără sau să îl coborâți mai jos în munte? Tj (amintindu-și): Am încercat, dar vremea a devenit tot mai rea și niciun șerpar nu s-ar fi aventurat într-o astfel de furtună. Ne-am simțit neputincioși. Carmen (îndurerată): Povestea lui Alexandros este atât de tragică. Și faptul că nu ați putut face nimic pentru el… Tj (cu tristețe): Da, Carmen, este o poveste tragică. Nu am reușit să îl salvăm, și mi-e teamă că a dispărut în acele munți în căutarea iubitei lui virtuale. Carmen (hotărâtă): Mulțumesc, Tj, pentru că mi-ai povestit toate acestea. Voi continua să caut răspunsuri și să încerc să aflu ce s-a întâmplat cu Alexandros și Ari. Tj (sprijinind-o): Succes, Carmen. Sper să găsești adevărul și să le aduci liniștea celor doi. Carmen (recunoscătoare): Mulțumesc încă o dată, Tj. Voi face tot ce pot pentru asta.

Capitolul 12: Scrisori

Carmen se așeză la masa ei și începu să scrie cu mâinile tremurânde o scrisoare către Eliza. Era un moment dificil pentru ea, dar simțea că trebuie să-și mărturisească sentimentele “Dragă Eliza, Sper că această scrisoare te găsește bine și într-o stare de spirit bună. Am simțit că trebuie să împărtășesc ceva cu tine, ceva ce mi-a fost greu să îmi recunosc și să îl accept. Am trăit împreună cu tine și cu Ari niște experiențe cu adevărat neobișnuite în acele zile nebune din Viena și din călătoriile noastre ulterioare. Am fost martoră la lucruri incredibile, dar nimic nu m-a intrigat mai mult decât Ari însuși. Eliza, în timpul acestor aventuri, am realizat că simt ceva pentru Ari. Nu știu dacă îl putem numi iubire, dar este cu siguranță un sentiment puternic. Ne-am cunoscut încă din liceu, dar abia acum înțeleg cât de special este el pentru mine. Nu pot să îmi explic complet aceste sentimente, deoarece Ari a fost întotdeauna un mister pentru mine. În ciuda aparențelor sale de bărbat excentric și ușor nebun, cred că există ceva profund în interiorul lui. Ceva care m-a fascinat și care mă face să îl simt diferit de ceilalți. Te rog să înțelegi că nu încerc să te rănesc sau să te fac să te simți inconfortabil. Eu consider că este important să împărtășesc aceste gânduri cu tine, mai ales că am avut ocazia să vorbesc cu tine despre Ari și despre aventurile noastre. Înțeleg dacă vei fi surprinsă sau dacă vei avea întrebări. Chiar dacă Ari a dispărut și nu știm exact ce s-a întâmplat cu el, cred că el a fost o parte importantă a vieții noastre și merită să aflăm mai multe despre el. Mulțumesc pentru că m-ai ascultat și pentru că ești o prietenă minunată. Nu știu ce ne rezervă viitorul, dar sunt recunoscătoare că am avut ocazia să te cunosc și să trecem prin aceste experiențe împreună. Cu dragoste și recunoștință, Carmen” Carmen puse cu grijă scrisoarea într-un plic și o trimise către Eliza, sperând că acest pas îi va ajuta să înțeleagă mai bine trecutul lor și misterul lui Ari.

Carmen își continua mărturisirea: “Aceea a fost una dintre cele mai dificile zile din viața mea, Eliza. Știu că nu ar fi trebuit să-i spun acele cuvinte, dar eram atât de frustrată și de confuză. Vroiam să îi deschid ochii, să îi arăt că poate nu este atât de special pe cât credea, că poate nu are acele puteri magice pe care le bănuia. Dar în loc să îl fac să se simtă mai bine, l-am rănit profund. Nu îmi dau seama ce anume îl făcea să creadă că poate levita sau să aibă acele puteri speciale. Poate că era doar o formă de escapism pentru el, o modalitate de a fugi de realitate. După acea zi, Ari a dispărut din viața mea și nu am mai auzit nimic de el. Nu știu dacă vreodată a înțeles că am spus acele cuvinte din frustrare și din neputință. Îmi pare rău că am rănit o persoană atât de specială, dar nu știam cum să fac altfel. Înțeleg că ai avut o relație specială cu Ari, și că el a fost o parte importantă din viața ta. Poate că între voi doi a existat o conexiune pe care eu nu am înțeles-o niciodată pe deplin. Vreau doar să știi că eu încă îmi amintesc de el cu respect și cu admirație pentru ceea ce a fost.” Carmen simți că a eliberat o povară și că este în sfârșit deschisă față de Eliza cu privire la sentimentele ei pentru Ari. În același timp, ea simți că este momentul să afle mai multe despre trecutul lui Ari și să încerce să descopere adevărul despre el.

“Așa că, Eliza, pentru a încerca să repar greșeala mea și să îl scoată pe Ari din starea de depresie în care intrase din cauza cuvintelor mele, am pus la cale un plan. Știam că Ari avea o pasiune pentru ciocolată și că aceasta îi făcea bine stării sale de spirit. Așa că am găsit un bătrân în satul nostru care era cunoscut pentru ciocolata sa deosebită. I-am spus bătrânului că vreau să-i cumpăr o cutie de ciocolată specială lui Ari, care trecea printr-o perioadă dificilă. Bătrânul a fost de acord să mă ajute și mi-a pregătit o cutie cu cele mai alese bomboane de ciocolată. Am dus cutia lui Ari și, când a văzut-o, a fost plăcut surprins. Știam că nu era o soluție la problemele sale, dar măcar îl făcea să se simtă mai bine pentru un moment. Când a gustat prima bucată de ciocolată, am văzut o schimbare în ochii lui. Era ca și cum acea ciocolată îi aducea aminte de vremurile mai bune. Cu timpul, Ari și-a recăpătat starea de spirit și, împreună cu el, am început să planificăm acea aventură în Europa. Am știut că Ari avea nevoie de un impuls pentru a ieși din casa părintească și pentru a începe să trăiască din nou. Așa că l-am convins să meargă cu noi în Viena, unde urma să ne întâlnim cu Alexandros, cel mai bun prieten al lui, pentru a începe acel euro-trip. Nu am știut la acea vreme că acea călătorie avea să aibă atât de multe întorsături de situație și avea să ne schimbe viețile în moduri pe care nu le-am fi putut anticipa. Dar a fost și un moment în care am fost toți împreună și am avut șansa să petrecem timp de calitate.” Carmen își aminti cu nostalgie de acele zile și de cum încercase să aducă un zâmbet pe fața lui Ari, chiar dacă nu a fost întotdeauna ușor.

“Când am ajuns la casa de vacanță a lui Rachel din Italia, am fost întâmpinată cu o priveliște uimitoare. Casele vechi din Bellagio, cu acoperișurile lor roșii, se ridicau în fața apei limpezi a lacului Como, iar munții înalți înconjurau peisajul. Era o liniște de nedescris, o oază de calm în mijlocul naturii. Am petrecut mult timp discutând cu Rachel despre copilăria lui Ari. Ea mi-a povestit despre cum cei doi frați au crescut într-o casă plină de cărți și de muzică. Părinții lor au fost intelectuali pasionați de artă și filozofie, și au încurajat creativitatea și gândirea liberă în copiii lor. Ari a fost mereu un copil cu o imaginație bogată și a avut o atracție specială către lumea mistică și esoterică. Rachel mi-a spus că el petrecea ore întregi citind cărți despre magie, filozofie, și religii antice. A fost fascinat de misterele universului și de posibilitatea că există mai mult decât ceea ce vedem cu ochii noștri. În timp ce ascultam povestea lui Ari din copilărie, am început să înțeleg mai bine cum acele experiențe din trecutul său l-au influențat în viața de adult și în căutarea lui pentru a descoperi adevăruri mai profunde despre lume și existența umană. Rachel și cu mine am petrecut multe seri discutând despre toate aceste aspecte și încercând să găsim o modalitate de a-l ajuta pe Ari să își găsească echilibrul și să înțeleagă mai bine acea lume mistica în care părea să se afle.” Carmen se lăsă în vocea amintirilor și privi afară, spre lacul Como, în timp ce își continuă povestea despre călătoria ei în căutarea răspunsurilor despre Ari.

Capitolul 13: Rachel, Copilaria lui Ari

— Intr-o seara de iarna, isi aminti ea, mama ne-a citit o poveste. Ben Hur sau Quo Vadis nu mai știu care din ele, ba ambele. In fine, nu conteaza in care e povestea. Ne strangeam toti in jurul ei, ne bateam pe locul din stanga si dreapta, fiindca placerea era sa iti rezemi capul pe umar mamei si sa ii simți parfumul, sa adormi așa…Numai iarna ne citea ca nu erau prea multe treburi de facut pe-afara, iar noaptea era lunga. Ei bine, in acea poveste era vorba despre un baietel, pana in doispe ani, care modela pasari din lut. Peste noapte, pasarile prindeau viata si isi luau zborul. Auzind asta Ari se grabi sa modeleze si el niste pasari… din zapada. Le puse pe o tava si astepta sa se intample minunea. Dar nimic nu se intampla. Pasarile ramaneau intinse pe tava, transformate in niste pasari de gheata. A doua zi iesi soarele si le topi. Ne-a chemat pe toti sa vedem minunea. Ne uitam nedumeriti la tava de copt placinte care acum era plina de apa. Toata familia era stransa in jurul tavii fara sa intelegem entuziasmul lui. Venit, veniti, veniti! striga el. Minunea s-a intamplat! Reteta functioneaza! Fratii mei au ras de el, tata si mama i-au explicat ca zapada s-a topit si nu si-a luat zborul nici o pasare. — Pai si atunci de ce pasarile din poveste isi luau zborul? a inceput el sa planga dezamagit. Parintii noștri ne-au spus mereu adevarul, mai ales despre Moș Crăciun. Nu puteau sa minta, ziceau ei…ca e păcat. Dar Ari, Ari…Nu a vrut sa inteleaga sub nici o forma ca povestea pe care i-a citit-o mama nu este decat o fantezie. Copiii nu fac insa diferenta intre realitate si fantezie. Abia pe la varsta de sapte ani li se dezvolta gandirea abstracta.

Carmen își continuă povestea cu o expresie amuzată pe față: “ — Și ce a făcut Ari după ce părinții lui i-au explicat că nu toate poveștile sunt reale? A devenit mai puțin interesat de lumea mistică și de minuni? — Nici vorbă! Râse ea. Și asta e partea cea mai ciudată. În loc să fie dezamăgit, el a fost mai hotărât ca oricând să descopere secretele lumii. A început să citească cărți despre magie și ocultism, să studieze filozofie și religii antice, chiar și științe oculte. Părea să creadă cu toată ființa lui că undeva, în adâncurile realității, se ascundeau adevăruri ascunse pe care el trebuia să le descopere. Era ca și cum el ar fi vrut să facă realitate din fantezie, să transforme gheata în păsări vii. Asta l-a făcut să fie mereu în căutare, mereu în căutarea acelei minuni care să transforme totul în realitate. Și poate, într-un fel, asta explică obsesia lui pentru bomboanele de ciocolată și puterile lor mistice. Era ca și cum el încerca să găsească în ele acel element magic care să facă minuni să devină reale.” Carmen surâse, gândindu-se la cât de fascinant și complex era Ari și la cât de mult îl influențase copilăria lui asupra personalității lui de adult.

Tot delirul lui Ari se trage dintr-o serie de dezamagiri. Cocolina, pasarile din lut, oita, moartea Negruzzei, si alte povesti la fel de triste pe care le-am auzit și pe care n-am sa le mai reproduc aici. Probabil ca Ordinul Trubadurilor rătăcitori nu este decât un pretext sub care si-a ascuns aceasta dorinta din copilarie, de a putea sa desprinda zborul din lut. Chiar si pentru cateva secunde in care s-ar fi înălțat, macar doua palme, si-ar fi dovedit ca desprinderea de pământ e posibila, i-ar fi confirmat experimentul, dorința ascunsa din copilarie. Acum inteleg de ce tot misterul se invarte in jurul acestui truc, salturile pe care le exersa la ora de sport. Sunt devastata cumva de adevarul gol. Nu credeam ca pot trai o dezamagire asa mare intr-o atomsfera atat de idilica ca aceasta. Sunt pusa in fata dezamagirii unui copil. Am ramas tacuta in fata acestei intamplari. Era doar un copil al carui zbor fusese frant…

“ — Și acum, în lumina acestor descoperiri, totul devine mai clar. Toată obsesia lui pentru zbor, pentru căutarea acelei minuni care să-i permită să se înalțe, toate acestea sunt legate de dorința lui copilărească de a face realitate din fantezie. Și poate că, într-un fel, el a găsit acel truc cu bomboanele de ciocolată ca un mod de a-și păstra acea fantezie în viața de adult. În acest fel, el simțea că poate să evadeze pentru câteva momente din lumea reală și să se simtă ca un copil care încă crede în minuni. Sunt profund întristată de această dezvăluire și de faptul că a trăit cu această poveste de durere ascunsă de atâta vreme. Dar, în același timp, încep să înțeleg mai bine complexitatea lui Ari și cum trecutul său l-a influențat în tot ceea ce a făcut.” Carmen părea să fie absorbită de gândurile ei și de perspectiva mai profundă pe care o dobândise asupra lui Ari și a vieții lui tumultoase.

Capitolul 14: Nu E Vina Ta

Carmen se afla pe balconul casei sale din Bellagio, privind lacul Como și gândindu-se la tot ce descoperise despre Ari în ultimele zile. Erau trecute deja câteva săptămâni de când a aflat despre trecutul și obsesiile lui, iar sentimentele ei erau un amestec ciudat de compasiune, tristețe și confuzie. Dar în adâncul sufletului său, o întrebare îi rămăsese mereu în minte: “E vina mea pentru ratacirile lui Ari?” Se simțea vinovată pentru că îl chemase în acest Euro-trip, pentru că îl adusese în lumea aceasta complexă și tulbure. Dar cu timpul, înțelesese că nu era responsabilă pentru alegerile și acțiunile lui Ari. Ea nu îl făcuse să aleagă calea obscură pe care o luase, și nu era vinovată pentru că trecutul lui fusese plin de dezamăgiri. Ari avusese propriile lui demoni cu care se luptase de-a lungul vieții, iar Carmen înțelesese acum că era important să îl accepte așa cum era, cu toate rănile și complexitățile lui. Ea își dorea să îl ajute, dar nu putea să îl salveze. Fiecare individ își poartă propriile povara și răspunderea pentru alegerile sale. În timp ce privea lacul Como, Carmen simți că o eliberare și o acceptare adevărată în sufletul ei. Își dădu seama că, în loc să se simtă vinovată, ar trebui să îi ofere lui Ari sprijinul și înțelegerea de care avea nevoie. Poate că nu putea schimba trecutul lui sau lupta lui cu propriii demoni, dar putea fi acolo pentru el, să îl asculte și să îl iubească pentru cine era. Cu această gândire, Carmen se întoarse în casă, determinată să își continue căutările pentru a-l găsi pe Ari și pentru a-i arăta că nu era singură în această luptă. Era hotărâtă să fie un sprijin pentru el și să încerce să îl ajute să găsească pacea și înțelegerea în propria sa călătorie. Ea știa acum că nu era vina ei pentru ratacirile lui Ari și că împreună aveau puterea de a face față oricărei provocări care le apărea în cale. Erau două suflete ce se sprijineau reciproc în căutarea lor a adevărului și a sensului într-o lume complicată și adesea confuză.

* Aceasta scriere a fost asistata de chat gpt3. La baza ei stau scrieri mai vechi ale mele din Cartea Magica a lui Aristotel.